Triplu campion olimpic, ales cel mai bun jucător al ultimului deceniu, Tamás Kásás, a decis să se retragă de la naţionala Ungariei. El l-a anunţat mai intâi pe antrenorul Dénes Kemény, şi, prin intermediul site-ului vlv.hu, i-a informat astăzi şi pe iubitorii poloului despre motivele deciziei sale.
“M-am gândit la acest lucru de luni de zile. Coechipierii mei, Norbi şi Tibi, pot confirma cât de dificil mi-a fost să ajung la această decizie. Motivul este foarte simplu. Am ajuns atât de epuizat, la finalul sezonului în care am jucat la club, încât nu mai am energia de a continua munca pe timpul verii. M-am antrenat fără pauză de la 1 Septembrie anul trrecut. Din păcate, faptul că am jucat meciuri puţine la Pro Recco nu înseamnă automant şi antrenamente mai puţine. Ba mai mult! Bineînţeles când aveam 20 si ceva de ani nu era o problemă, dar la aproape 35 de ani refacerea este mai dificilă. Recuperarea înceată a degetului meu este un avertisment. Recuperarea totală îmi va lua câteva luni. În Septembrie 1993 am participat la primul meu antrenament la naţională, adică – acum 18 ani, sunt aproape două decenii. Din 1995 am fost membru al naţionalei Ungariei şi am participat fără întrerupere la toate competiţiile jucând în aproape toate meciurile din era Dénes.
În opinia mea numai acei jucători, care pot da maximum din punct de vedere mental si fizic, pot face parte din echipa naţională a Ungariei. În acest moment nu mă simt în puteri să fac acest lucru. Este posibil să regret acest lucru mai târziu şi probabil voi rata următoarele succese. Nu ar fi corect faţă de Dénes şi jucători, ca să nu spun şi de fani, dacă aş începe pregătirea de vară în speranţa unui succes propabil. Nu consider această decizie o problemă de vanitate.
Am primit o gramadă de la echipa naţională în acesti ani. M-am gandit ca in timpul campionatelor internationale si mai ales in timpul olimpiadelor milioane de oameni ne-au urmarit şi au plâns şi s-au bucurat alături de noi şi m-am gândit că aş putea continua. Din păcate zilele de la sfârşitul săptămânii m-au readus cu picioarele pe pământ”…a spus printre altele, Tamás Kásás.
Duminica trecută, Tamás Kásás a pierdut alături de Pro Recco finala Euro League în faţa sârbilor de la Partizan Belgrad. A primit în schimb premiul pentru cel mai bun jucător al turneului Final Four de la Roma. Chiar dacă la începutul anului revenise în lotul Ungariei, Kásás a hotărât să pună capăt activităţii sub culorile echipei naţionale, care i-au adus două Campionate Europene, un Campionat Mondial şi 3 titluri Olimpice consecutive.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu