La sfârşitul sătămânii trecute la Rijeka a avut loc Turneul Final al Ligii Adriatice câştigat de Jadran Herceg Novi. În acelaşi timp, Comitetul Executiv a luat în discuţie sezonul viitor al competiţiei. Ar fi trebuit să fie noutăţi pe ordinea de zi însă, înainte de aprobarea noii stagiuni, organizatorii aşteaptă versiunea defintivă a calendarului internaţional LEN. În 2012 sunt programate Europenele, calificările la Jocurile Olimpice şi implicit Olimpiada de la Londra, la care se adaugă şi alte competiţii europene intercluburi. Astfel că nu vor fi multe zile libere în calendarul competiţional din campionatele naţionale de polo iar Liga Adriatică va trebui să se adapteze.
În altă ordine de idei, federaţia sârbă de polo pe apă ceruse să fie acceptată în această competiţie, considerată cea mai puternică din lume. A fost acceptată cererea dar Serbia trebuie să participe doar cu o singură echipă, cea mai bună, în acest moment, aceasta fiind Partizan. Comitetul Executiv a condiţionat însă participarea campioanei Serbiei. Pe lângă cheltuielile de participare, Partizan trebuie să acopere şi deplasările la Belgrad ale formaţiilor adverse. Aceleaşi condiţii au fost puse acum doi ani şi formaţiei Cattaro.
În ceea ce priveşte campionatul, chiar dacă vor fi 13 sau 14 echipe, sezonul regulat se va juca ântr-o singură grupă, la fel ca şi sezonul precedent. După sezonul regulat, nu se va juca un Final Four ci un mini-campionat cu 6 sau 8 echipe. Acestea sunt doar propuneri pentru moment aşteptându-se programul competiţional al Federaţiei Europene şi răspunsul campioanei Serbiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu